Ce alegem pentru backup-ul casei: Huawei SmartGuard sau Toscano Combi-Pro-Max?
- lucian835
- 29 minutes ago
- 3 min read
Într-o lume în care alimentarea cu energie electrică este esențială, sistemele fotovoltaice vin la pachet cu o întrebare importantă: ce soluție de backup alegem pentru momentele în care nu mai avem alimentare de la rețeaua publică? La ROMSIR, instalăm frecvent echipamente Huawei împreună cu baterii LUNA, iar două dintre cele mai utilizate soluții pentru backup sunt: Toscano Combi-Pro-Max și Huawei SmartGuard.
Am analizat diferențele dintre ele pentru a te ajuta să faci cea mai bună alegere pentru locuința ta.
🛠️ Cum funcționează fiecare echipament?
Detectează penele de curent și trece automat la alimentarea pe baterie.
Timpul de comutare este de aproximativ 2 secunde;
Poate fi activat manual pentru teste sau mentenanță;
Este prevăzut cu protecție atât la supratensiune, cât și la subtensiune.
La revenirea tensiunii din rețea, dacă tensiunea este în parametri și se menține stabilă, în maxim 3 minute sistemul revine automat la modul normal și reconectează consumatorii.
Este o soluție eficientă și accesibilă pentru backup-ul consumatorilor esențiali.

Se integrează perfect cu invertoarele Huawei;
Trecerea pe baterie se face aproape instant (în doar 20 milisecunde), fără întreruperi vizibile;
Poate fi controlat și monitorizat inteligent prin aplicația FusionSolar;
Presupune modificări majore ale alimentării tabloului electric (manșonarea și prelungirea cablului de alimentare generală) și trecerea întregii alimentări cu energie electrică prin acest echipament
Este ideal în zone cu întreruperi frecvente de curent.

⚡ Backup pe o fază sau pe toate?
La invertoarele trifazate Huawei din seria M1, indiferent de echipamentul de backup ales, energia din baterii se livrează doar pe o singură fază.
Dacă se utilizează un invertor trifazat din seria MAP0 cu SmartGuard, se poate obține backup pe toate cele trei faze simultan – un avantaj pentru locuințele mari sau instalațiile trifazate.
🔋 Cât timp rezistă bateriile în regim de backup?
Indiferent că alegi SmartGuard sau Toscano, limita rămâne aceeași: bateria Huawei LUNA poate alimenta casa doar atât timp cât are energie stocată.
Ziua: sistemul fotovoltaic poate încărca bateria în timp real și susține consumul.
Noaptea: alimentarea depinde exclusiv de energia rămasă în baterie, fără posibilitate de încărcare suplimentară.
În tabelul de mai jos regăsiți limitările pentru puterea furnizată doar de acumulatori, în funcție de capacitatea totală instalată. Această limitare este valabilă atât în modul conectat la rețea cât și în cazul funcționării în regim insularizat.
Invertoare Huawei monofazate

Invertoare Huawei trifazate

📊 Pe scurt: care ți se potrivește?
Comparativ: SmartGuard vs Toscano Combi-Pro-Max
Criteriu | Toscano Combi-Pro-Max | Huawei SmartGuard |
Timp de comutare | ~2 secunde | ~20 milisecunde |
Control prin aplicație | Nu | Da, prin aplicația FusionSolar |
Backup pe 3 faze | Nu | Da (doar cu invertor MAP0) |
Protecție atât la supratensiune, cât și la subtensiune | Da | Nu |
Potrivit pentru | Zone cu pene rare de curent | Zone cu întreruperi dese |
Modificări în tabloul general | Minime | Necesare modificări majore în instalația electrică |
Preț | Accesibil | Semnificativ mai scump |
🏡 Concluzie
Pentru majoritatea locuințelor din România, unde întreruperile de energie electrică apar de cel mult 1-2 ori pe an și durează puțin, investiția într-un echipament avansat precum Huawei SmartGuard și realizarea modificărilor majore în tabloul general nu este întotdeauna justificată. În aceste cazuri, Toscano Combi-Pro-Max reprezintă o soluție fiabilă, accesibilă și perfect adaptată pentru asigurarea alimentării de rezervă a consumatorilor esențiali.
SmartGuard devine o opțiune potrivită doar în zonele cu întreruperi frecvente, unde este nevoie de o comutare ultra-rapidă și de control inteligent prin aplicație.
Altfel spus, pentru nevoile reale ale majorității gospodăriilor, Toscano este alegerea potrivită.